Cabinet Psiholog Danut NEGRU
0755.110.871 sau 0728.110.871

Impresii clienti

Impresii clienti Cabinet Psihoterapie in Brasov

Impresii clienti psihoterapie

Deja de la prima sedinta am capatat incredere ca am gasit persoana potrivita care ma va schimba si ma va face sa gandesc altfel dupa aceasta depresie.As vrea sa va spun ca nu as mai pleca de la dumneavoastra cu orele asa de bine a fost.Dialogul cu dumneavoastra si ce va urma sa facem va fi super.Cred in dumnezeu si in oamenii buni cum sunteti dumneavoastra dupa chip si in experienta dumneavoastra.O seara buna.

 

Am constientizat ca am curajul necesar sa accept realitatea problemelor mele caracterului meu ca nu am intotdeauna dreptate in ceea ce gandesc,spun sau fac. Am inteles ca am nevoie de ajutor sa percep lucrurile altfel sa ma redescopar.

 

Nu stiu daca te-ai intrebat vreodata ce credem noi despre tine. Nici nu cred ca-ti pasa, pana la urma tu esti cel care sta pe… fotoliu, iar noi pe canapea, langa vraful de carti… pe care le-ai citit pe toate si ti-ai facut constiincios insemnari si totul a lasat o urma in viata ta… M-am simtit in largul meu in mica grota a emotiilor, n-am simtit superioritatea ta , am simtit ca pe o usoara adiere a ceea ce as fi putut sa fiu eu…. realizata, increzatoare si mandra .Si aici apare prapastia. Nici tu si mai mult ca sigur nici altii nu cred ca stiti ce inseamna sa ai 7, 8 ani si sa simti ca la tine acasa tu esti in plus. Si e ciudat cum sentimentul acela a lasat o amprenta uriasa a felului in care ma simt si astazi. Stiu ca probabil scrie in vreo carte dintre ale tale, sunt convinsa, dar crede-ma nu exista cuvinte care sa descrie sentimentul acela… ca tu nu apartii nicaieri.Sa ajungi acasa de la scoala, vesela… si-apoi sa simti ca tu nu prea esti binevenita, ca tu esti cam in plus…. Am fost singura cu acesti oameni timp de 20 si ceva de ani….:) Si cred cu tarie ca, de fapt, asta a fost trauma copilariei mele….Restul le stii pe toate. Dar sentimentul asta e crunt. Si ce este cel mai crunt este ca te insoteste toata viata. Te creioneaza si pana sa te dezmeticesti ajunge sa te defineasca. Iar tema mea pentru „acasa” este sa lupt cu sentimentul asta cu care m-a familiarizat timp de 35 de ani…..Ti se pare usor?       Stiu ca tie nu ti se pare ciudat ca eu nu-mi gasesc locul nicaieri si mai stiu ca raspunsul se afla in afirmatiile mele de mai sus, stiu ca tu mi-ai gasit portretul in una din cartile tale, dar crede-ma, voi reusi sa te surprind, pentru ca ma surprind si pe mine. Sper ca in bine. Inca ma insoteste frica peste tot. J Imi este tovarasa fidela…. Eu chiar nu vreau sa invat din greselile mele, nu? Asta gandesti acum… J Ba da, invat, dar procesul e lent si dureros. Sunt dependenta de o forma minora de suferinta. Pana la urma asta eram eu pana acum cativa ani: fata aceea tacuta, care vorbea tot timpul fara sa spuna nimic concret si-n viata careia nu existau decat cateva persoane…  Am amanat sa-ti scriu…. pe-o parte si din cauza faptului ca nu ma mai pot elibera prin scris (desi in seara asta, cu un pahar de vin bun… mi-a iesit), dar pe de alta parte si pentru ca-mi placea sa stiu ca mai am ceva de zis… Ca voi fi singura, in fata foii albe… lucru pe care l-am iubit intotdeauna! Copilaresc, stiu, dar e placut sa stii ca mai ai ceva de zis, si mai ales ca poti scrie orice, orice-ti trece prin cap… JA fost o experienta interesanta, dar sunt convinsa ca ne vom mai intalni… pentru ca doza aceea de normalitate trebuie „intretinuta”. Eu fac tot posibilul, dar… oameni suntem (nu tu, noi J )…. si mai avem nevoie de ajutor din cand in cand……

In primul rand, problema mea cea mai mare sun eu. Sunt nemultumita de tot ceea ce am, am facut si fac si sunt atat de obosita incat nu-mi mai vine sa fac nimic. Sunt nemultumita de mine, de felul in care arat, de familia mea, de relatile mele, de serviciul meu, de casa mea si lista ar putea continua la nesfarsit.

Imi doresc sa invat sa ma iubesc si sa ma respect mai mult si sa invat sa ma multumesc cu ceea ce sunt, am si fac.

Imi doresc sa am un plan, si pentru prima data in viata mea sa ma conformez planului si sa muncesc pentru a-l duce la bun sfarsit.

Imi doresc sa invat sa ma accept si sa-i accept pe cei din jurul meu asa cum sunt.

Imi doresc sa invat sa spun NU fara a ma simti vinovata sau o persoana rea pentru asta

Imi doresc sa-mi pot plati datoriile si sa invat sa traiesc din cat castig sau sa cheltui cu folos, in lucruri utile.

Imi doresc un loc pe care sa-l pot numi “acasa”, o familie si prieteni in jurul meu.

Imi doresc sa gasesc lucruri, locuri si persoane care sa stiu ca vor fi acolo pentru mult timp, ca nu vor mai pleca sau ca nu voi mai fi nevoita sa le parasesc sau sa le schimb.

Imi doresc sa fiu una..cu gandurile si personalitatea mea si sa nu-mi mai doresc sa fiu oricine altcineva.

Imi doresc sa fiu iubita si respectata si imi doresc sa fiu “unica” pentru cineva.

Imi doresc sa invat sa dau un pret muncii mele, sacrificiilor pe care le-am facut si experientelor pe care le-am trait. Sa nu ma mai anulez, ci sa valorific toti acesti ani.

Imi doresc sa simt din nou bucuria de a ma trezi dimineata, de a vedea un loc nou, de a vedea pe cineva cunoscut…imi doresc sa simt din nou!

Domnule Doctor,Este ora 3 am in Chicago iar eu tocmai m-am ridicat de sub plapuma, m-am imbracat si am iesit sa fumez o tigara. Este vant si extraordinar de frig si imi tremura mana pe tigara. Dar rezist…si o fumez si pe a doua! V-am povestit acest episod pentru ca mi-as dori sa pot spune ca pentru mine sau ceva care stiu ca m-ar ajuta, as face macar ceea ce sunt in stare sa fac pentru a fuma o tigara.

Dar nu stiu daca e asa. Nemultumirea mea pleaca tocmai de la faptul ca ori de cate ori imi propun sa schimb ceva, sunt un complet faliment. Atunci ma afund si mai mult in acest ocean de nemultumiri si-mi spun ca nu sunt in stare de nimic.

Pe de alta parte, toate lucrurile importante pe care le-am facut in viata, au venit de la sine, fara ca eu sa-mi impun ceva.

Mi-am dorit sa plec, am plecat, mi-am dorit sa vad lumea, o vad, mi-am dorit acest loc de munca, l-am obtinut, mi-am dorit sa ies sa fumez o tigara la 3 dimineata, am iesit.

Dar anumite lucruri au nevoie de a fi schimbate….am nevoie sa-mi impun sa-mi platesc datoriile, sa economisesc bani, sa ma las de fumat etc pentru ca lucrurile astea nu vin de la sine. Iar eu cand imi impun ceva, sunt un mare mare faliment.

Acum cateva zile am trait experienta cea mai dificila si inspaimantatoare din viata mea pana acum. A fost o experienta dureroasa, chinuitoare si care nu mai vreau sa se repete. Am fost atat de profund innecata in problemele mele, am vazut totul atat de negru si imposibil, am intrat in panica, am fost foarte speriata si nu am vrut sa ascult cuvintele nimanui caruia a incercat sa ma ajute. Vedeam numai faptul ca sunt singura, intr-un loc pe care il detest, fara nicio posibilitate de iesire. Am simtit ca ceva in mine imi spunea ca singura mea cale de iesire si de a pune capat suferintei este moartea si “cineva” imi indica in continuare balconul. Mi-a fost foarte frica dar am reusit sa ma imbrac si sa ma duc la servici si a trecut. Sunt insa foarte speriata ca aceasta experienta s-ar putea repeta si nu stiu daca, in aceste conditii, voi mai gasi puterea de a trece peste.

Eu nu stiu de cat timp si de ce masuri va fi nevoie ca eu sa schimb ceva in viata mea. De obicei nu am prea multa rabdare si nu acord prea multe sanse nici celor din jur si nici mie. Am nevoie sa vad rezultate rapide si concrete, altfel renunt la ceea ce fac. Dar stiu cu certitudine ca nu mai vreau sa trec prin ceea ce am trecut in acea zi si ca viata pe care o duc acum este plina de nemultumiri.

Am fost tot timpul gata sa schimb ceva si s-o iau de la capat dar acum ma simt foarte obosita si dezorientata. Nu stiu nici incotro sa merg, nici daca am fortele necesare sa ajung pana acolo.

Domnule Doctor,

 

Acesta este raspunsul meu la ceea ce m-ati rugat sa ma gandesc.

Imi cer scuze pentru formulare si pentru exprimarea saraca pe care o am. Scoala neterminata si anii petrecuti invatand limbile altora, se cunosc!

Sper ca in timpul sedintelor voi fi mai explicita, imi este mai usor sa ma exprim oral.

Am simtit  ca ma puteti ajuta.

Va multumesc ca ati acceptat sa ma vedeti si astept cu nerabdare “curatenia”.Voi reveni in tara special pentru a rezolva cat mai mult din problemele mele.

Ma bucur ca am avut in sfarsit curajul sa sun la un Psiholog. M-am gandit de foarte multe timp la acest lucru. Stiu ca am problema asta, ma deschid foarte greu la suflet sa vorbesc cu oamenii, mai ales despre probleme mele. Poate din cauza ca imi este rusine. Mi s-a spus de multe ori ca nu este bine sa tii in tine , sa te inchizi in sufletul tau, si asa am citit si pe internet. Chiar m-am sintit usurat dupa prima sedinta. E bine sa ai pe cineva caruia sa-I impartasesti totul .

 

Eu de mic, poate din cauza maltratarilor am o frica imensa in mine , am o frica de oameni , am o frica de orice , si ma invinovatesc des de orice pe mine , acest aspect este foarte vizibil in mine , poate si din cauza asta ,cand intru in ceva serios de frica nu pot continua , am o frica in mine care nu o pot controla , mi sa spus de mic ,ca eu nu sunt apt de asa ceva , ca nu sunt destept sufficient sa fac ceva si restul , totul decurgea la faptul ca” nu sunt bun sa fac asa ceva ” din aceasta cauza parca dau inapoi tot timpul cand defapt ar trebuii sa fac un pas in fata , mama de mic mi-a spus ca nu a avut timp sufficient sa se ocupe de mine , ca daca se ocupa de mine de mic eu ajungeam departe , de ex, mama de fratele meu sa ocupat neconditionat , adica de la educatie , lectii impreuna si restul iar de mine nimic , nici lectii nici nimic , eu totul am facut singur , simp  ca am ajuns la o varsta la care sunt total dezorientat si fricos si nu stiu ce sa fac , eu fac ce vor altii din mine , intr-un fel m-am plafonat cu situatia ceea ce nu este bine iarasi , poate si din cauza trecutului meu glorios nu prea stau bine cu psihicul , in nenumerate randuri uit totul si nu prea am tinere de minte cum s-ar zice , mi-as dorii sa fiu un barbat normal , cu iesiri si nevoi normale ,poate……………ma veti ajuta!    parerea mea este una foarte buna evident alegand sa ma intorc  .      Deci sa incepem cu inceputul , nu ma pricep la cuvinte chiar de loc asa ca poate voi parea destul de superficial in descrierea sedintelor , dar este evident ca mi se pare foarte ciudat si poate un pic paranormal pt mine evident nu stiu poate despre toate aceste puteri care le detin mai ales sa le si folosesc ,La inceput a fost clar un oarecare shoc , nu mi-am putut imagina vreodata ca as putea sa fac asa ceva , ma gandesc ca poate pot  face si mai multe ,dar   necunoscandu-ti adevaratele tale valori si puteri  clar ca nu sti cum , revenind la subiect este evident caci detin o oare care putere .Cand am calatorit in timp este iar de admirat , este incredibil  ce  poti face cu puterea ta de concentrare , m-am simtit din nou copil  , am vazut toti colegii mei cum efectiv vorbeau cu mine parca si acuma le aud glasurile si forfota din clasa , a fost o bucurie pt mine sa ma vad din nou copil si sa ma bucur de acest lucru , este un lucru exraordinar . partea cu apa iar a fost de senzatie iar cea cu relaxarea a fost the best , nu stiu ultima oara cand m-am relaxat atat de bine , eu fiind o fire foarte tensionata de obicei mi sa parut destul de ciudat sa ma relaxez a fost o senzatie incredibila si  foarte placuta si  ciudata in acelasi timp sa vezi efectiv cum creierul , acest mechanism asculta de toate aceste comenzii iar tu efectiv le urmezi evident daca ami spunea cineva de aceste lucruri nu le credeam dar acuma sunt foarte curios pe viitor de ce pot sa fac , evident toata puterea sta in mainile noastre adica in creierul nostru….aici probabil depinde doar de noi cum si in ce fel o folosim , in drum spre casa mi sa parut ciudat cand am trecut pe linga un tata cu doi copii, felul cum vorbeau acei copii cu tatal lor ma facut sa zambesc si ma bucur pt ei si nu stiu de ce ca nu am mai facut-o vreo data , mergand spre casa parca ma simteam mai increzator in mine , mai increzator in proprile puteri adica de ceea ce pot face si de ceea ce detin , adica o putere infinita care depinde doar de mine cum o voi gestiona …….

 

Imi amintesc ca de fiecare data cand nu mai aveam bani nici macar de paine (au fost destule momente in primii ani dupa ce am ramas vaduva) mereu aparea ceva, o lucrare, o datorie a cuiva si reuseam sa trec peste.Asa si acum, cred ca nu intamplator ati aparut in viata noastra, poate acum aveam cea mai mare nevoie de cineva sa ne ajute.  Interesanta sedinta, dupa cum spuneam, putin diferita fata de ce am vazut eu la televizor. Cred ca toti cei care nu am mai fost pana acum la psiholog avem  problema aceasta.In rest, ramane sa ma lamuresc pe parcurs. Acum incerc sa fiu mai atanta cand vorbesc cu fiica mea, dar este greu sa ma schimb, poate cu timpul. Oricum, asa cum spuneam, nu renunt foarte usor.

Am ivatat ceva de la pacientii mei. Cei mai multi vin, se aseaza pe scaun si spun: ” Am mai multe probleme.”

Initial le raspundeam: “OK. Incepeti cu cea mai importanta!” dar am observat ca pe masura ce incercam sa detaliez primul punct, ma intrerupeau cu intrebari legate de celelalte diagnostice, probabil din teama de a nu uita ceva.

Si-atunci, am considerat ca e mai bine sa-mi spuna de la inceput toate motivele pentru care au venit (problema 1,2,3,4….) pentru ca apoi se vor relaxa si vor asculta, pe rand, tot ceea ce am de povestit.

Asa ca, de data asa, o sa am o abordare didactica, matematica  despre mine,  astfel incat expunerea sa fie clara.

1. Spuneam la sedinta trecuta ca mi s-a acutizat anxietatea , aparent fara motiv si ca o resimt la cote mai inalte tocmai pentru ca am avut si perioade de bine care imi permit  sa fac  comparatii.

Din cauza asta nu ma pot bucura de pauzele pe care mi le iau pentru ca la sfarsitul “vacantei” , problema e tot acolo si, practic, pauza nu face altceva decat sa ma scoata din ritm si atunci cand revin sa-mi fie mult mai greu sa o iau de la capat.

Nu ma astept sa traiesc sub un clopot de sticla, evident ca peste tot si pentru toti exista motive de anxietate dar eu le resimt disproportionat si asta ma solicita fara rost nelasandu-mi timp si putere pentru lucrurile cu adevarat importante.

Este ca si cand pe unul il inteapa o albina si i se inroseste un pic locul  in timp ce daca mie mi s-ar intampla acelasi lucru as face direct soc anafilactic.       Din punctul meu de vedere focusarea pe lucruri mici nu ma lasa sa vad imaginea de ansamblu cu alte cuvinte cum sa fac sa nu ma mai stresez pentru orice nimic?

2. Sunt marcata ca la nivel profesional am ramas foarte mult in urma si cand ma uit la cei din jurul meu ii vad foarte, foarte departe. Nici daca   m-as apuca sa alerg continuu niste ani de-acum incolo, tot n-as mai apuca sa-i ajung.                Si asta e a doua intrbare : cum sa ma accept la stadiul la care sunt?

                        3. Din punctul meu de vedere agresivitatea porneste tot din anxietate.

In timpul sedintelor devin agresiva nu atat din cauza temelor discutate ci pentru ca fie nu vad solutia, fie mi se pare imposibil de aplicat, fie mi se pare pe langa problema ( in sensul ca nu m-am facut inteleasa).

De multe ori imi pare rau ca “dau”cu atata putere mai ales daca se intampla sa-mi fie si copilul prin cale.     Deci, cum as putea sa diminuez agresivitatea sau macar sa o directionez corect?

            4. Cu siguranta ca ma repet cand spun ca nu am deloc incredere in mine. Am inteles ca asta se dobandeste in timp, prin exercitiu de la simplu la complex. Dar este un sentiment atat de reconfortant!

Mi se intampla, in rarele momente cand ma simt sigura pe mine , sa spun niste tampenii cu zambetul pe buze si cu atata convingere incat cel din fata mea chiar ma crede si mai mult face ceea ce ii spun.

Cand eram rezidenta puteam sa fac si lucruri foarte complicate daca stiam ca sefa mea se uita peste umar si imi da peste mana daca gresesc sau drege lucrurile daca eu stric ceva.

Ma costa prea mult dependenta asta si ma intreb tot timpul cum as putea sa scap de ea?

            Imi pare rau ca mi-a iesit un pic cam lunga povestea si pe alocuri cred ca m-am cam repetat. Daca erau lucruri deja intelese imi cer iertare pentru timpul irosit si pentru redundanta (ca parca nu i-as zice chiar prostie !)  iar daca nu, poate un pic de rabdare si ceva flexibilitate ar fi binevenite.

Nu vreau sa par nerecunoscatoare, stiu ca fara ajutor nu ajungeam pana unde sunt acum si, desi cateodata ma sperii pentru ca esti mult prea exigent, pentru ca sunt in toane bune, iti spun sincer ” Multumesc”.

Plecand, am fost confuza, tulburata.(Probabil si gandul cum as putea sa platesc sedintele viitoare.)

Apoi, conducand, rememorand discutia, am constientizat ca ma poti ajuta. Nu am nevoie decat sa imi arati cum sa fac pasii si in ce directie. Restul tine de vointa mea, de puterea de a-mi spune singura STOP si NU.  Ai punctat exact acolo unde doare.

Si chiar ma simt mai relaxata, am si zambit gandindu-ma la cum a decurs sedinta.

Am venit stresat si plin de probleme la prima sedinta,nedormit de cateva zile.Am plecat razand pentru ca in sfarsit am gasit ceva care mi-a declansat gandul ca am gasit o solutie.Stiam ca solutia era doar in capul meu..doar ca nu o simteam acolo.Plus ca nici nu mi-am imaginat ca niste ganduri ar putea sa se manifeste asa. Am dormit la un prieten in seara aceea pentru ca nu vroiam sa-i vad pe ai mei la fata.N-am dormit nici macar un minut de fapt,m-am speriat de ce e in capul meu.

 

Intr-un moment de rascruce al vietii mele, realizand ca ma aflu intr-o situatie in care nu pot vedea nici o cale de iesire, am inteles ca sunt undeva jos, datorita modului meu de a gandi si a consecintelor acestuia. Uitandu-ma la viata mea, am ales sa ma lupt cu rezistenta de a crede ca pot singura si sa recunosc ca am nevoie de ajutor. M-am rugat ca pasii mei sa se indrepte spre locul unde voi gasi ceea ce caut si lasandu-ma condusa de ei, am ajuns la dumneavoastra. Din momentul in care am intrat, am simtit deopotriva teama si incredere ca veti descoperi ceea ce este in sufletul meu si imi veti reda puterea de a depasi obstacolele cu care ma confrunt si de a merge mai departe. Credinta ca sunt in locul potrivit mi-a fost intarita de ceea ce mi-ati spus, am simtit ca vedeti in mine lucrurile pe care nu aveam curaj sa le spun, atat cele bune cat si cele care ma impiedica sa evoluez. Si ce m-a determinat sa vreau sa continui aceste sedinte, a fost ca intelegand perspectiva dumneavoastra si incercand sa privesc din acelasi unghi, am reusit sa ma calmez in urma unei ore, cat nu am reusit in doua luni de zile de cand incercam sa gasesc singura un raspuns.

 

– am mari intrebari despre parcursul meu scolar si profesional,  sa aflii la 33 de ani din gura unui strain care, pare-se, te-a citit cat se poate de bine, ca esti un ratat…o ratata …ai nevoie de ceva timp sa digeri aceasta noua imagine despre propria-ti persoana

– mai aflu despre mine ca vorbesc intr-o limba tare sucita cand este vorba despre iubire si la ora asta pot pricepe ca este foarte greu sa ma dezvat de ridicat vocea, de acaparat discutia, de indus sentimente de vinovatie, de scapat de agresivitate, de subjugat pana la renuntare de sine pe cel care ma iubeste. Mi-e un pic de teama  de ce va urma, ma ingrozeste gelozia mea absurda care ma focalizeaza doar pe o directie.

– lipsa afectiunii parentale si paterne are urmari de netagaduit in fiinta mea, simt ca sunt fara incetare in cautarea acestei afectiuni oriunde si de la oricine.

–  Sunt surprinsa sa aflu ca as fi un cumul de « copy-paste-uri » ale unor modele comportamentale care, culmea, sunt in contradictie cu ceea ce sunt eu cu adevarat.  Ma intreb si eu cine sunt ? cred ca punctul 1 al temei este foarte dificil pentru mine la  aceasta ora.

– Sunt copilaroasa si acest lucru in relatia cu puii mei s-ar traduce ca le sunt  mai mult  prietena decat mama…ar fi mult de dezvoltat pe partea relatiei mele cu puii. Cred si simt ca trebuie sa le dau ce nu am primit eu de la ai mei si sa suplinesc absenta tatalui lor, insa pierd teren…ei ma simt foarte vulnerabila si speculeaza mult aici. Simt ca am pierdut controlul.

– Merg in viata mea cu frana de mana trasa si risc sa ajung la autoimplozie la un moment dat daca nu-mi canalizez energica cum trebuie – intrebarea care mi se ridica acum ar fi sa stiu cine in afara propriei persoane , imi suge din energie ?

– Am talent artistic  pe care posibil sa nu-l cunosc inca, sa nu-l fi descoperit  inca si un potential cat  casa…irosit!

Am plecat cu un sentiment ca am multe de facut si nu prea stiu ce anume exact !

Este ca si cum cineva iti zice sa te apuci sa construiesti o casa…si habar n-ai cum e cu fundatia… am multe de aflat si inteles !

Imi urez bafta si determinare in acest proces !

 

Uff, inevitabilul s-a produs, trebuie sa scriu cateva randuri. E ca o pedeapsa! Din politete voi asterne totusi cateva cuvinte… Tu stii ca nu agreez aceasta modalitate de a-mi manifesta parerile, ideile, sentimentele, gandurile. In continuare fug de mine, oare sunt intr-un fel de deriva?

In mare parte, viata mea incepe timid sa fie sub control, sunt mult mai linistita, si incerc in fiecare zi sa fac cel mai important lucru pentru mine; sa-mi controlez emotiile exagerate care evident, asa cum si tu spuneai imi tulbura existenta. Eram mult prea influentata negativ sau pozitiv de tot ceea ce se intampla in jurul meu, de circumstante care pana la urma nu prea aveau legatura cu mine, si care m-au obosit.

Prezentul este doar o lupta pentru a-mi redobandi  increderea in propriile forte, acel echilibru interior pe care tare mult mi-as dori sa-l posed.

Am ascultat in aceasta dupa-amiaza un interviu cu prof. dr. Mircea Lazarescu. Domnul profesor despre anxietate spunea asa; ” Daca tratam toata anxietatea, omului ii scade rezistenta si cand vine lupul nu-i mai sare nimeni in ajutor.” Concluzia ar fi ca eu nu prea am folosit constructiv perioada asta de singuratate, trebuia sa descopar mai multe despre mine si sa ma relaxez. Dar eu tot in defensiva si angoasa am functionat.
Cel mai important pas este realizat;  am acceptat ca am o problema si ca e nevoie de schimbare, de benefica si constanta schimbare. Cauza angoaselor trebuie aflata!
Ufff…am inceput tratamentul medicamentos …  dar incerc, sa treaca cateva zile sa simt poate altceva. De multa rabdare am nevoie!
Zice-se ca ar fi bun si scrisul asta ca forma de terapie.Mie-mi prieste!

Cred ca mi-am dorit mereu sa gasesc pe cineva care sa-mi spuna
atatea lucruri despre mine la prima vedere,din grafica sau
dintr-un simplu desen,sincer nu am crezut ca este posibil,
ma bucur  ca exista astfel de oameni ca D-vs.Cred ca sunteti
 psiho-terapeutul de care am nevoie,mi-ati dat un impuls
 asteptand cu nerabdare sedinta urmatoare  si rezolvarea
problemelor mele.
Felicitari!!!

 

Am fost surprinsa de ascuțimea observației Dvs., cred ca ma puteți ajuta sa ma orientez in ceea ce ma privește. Nu știu inca in ce masura o safiu mai capabila acțiune decat am fost pana acum. De fapt, asta e foarte important: ce voi face.

Am fost citita ca o carte deschisa, lucru care imi displace. Ma enerveaza cand cineva ma poate citi cu atata usurinta, fie el si o persoana de specialitate, cu diploma, lauri si toate cele. Imi place sa las o urma de mister oricarei personae pe care o intalnesc, indifferent de relatia (coleg, psiholog-pacient, afaceri s. a.). Din partea mea, toate aplauzele ca m-ai citit si ai avut dreptate cam in tot ceea e ai spus. Pentru mine insa o palma, daca apar ca o carte deschisa. Inseamna ca nu sunt atat de sofisticata cum ma crdeam, si nu ma credeam vreo femeie minune, dar totusi, nimeni nu cred ca se simte bine atunci cand incepe sa creada ca e un om banal, un om ca oricare altul, cu nimic special. Cred ca orice om, (nu?) isi doreste sa fie cumva special intr-o oarecare masura, si eu am tanjit mereu dupa asta: sa fiu oarecum altfel, si asta intr-un mod pozitiv. In orice caz, sedinta m-a binedispus, m-a facut sa realizez anumite lucruri. Ba mai mult, in urma atacurilor di ultima vreme, simt tot mai mult nevoia sa vorbim, sa-mi spui ce se intampla cu mine, sa-mi spui cum sa trec peste. Astept cu nerabdare ziua de miercuri. Vreau o rezolvare cat mai rapida a problemelor mele. Si sper sa nu ajung sa depind de “mersul asta la psiholog”. Dar momentan in asta mi-am pus toate sperantele.

Prima intalnire mi-a deschis putin ochii si m-a facut sa-mi pun niste intrebari despre existenta si comportamentul meu. Cu siguranta am devenit curios ce solutii imi poate oferi psihoterapia la unele din problemele mele. Raman insa circumspect la ceea ce imi spune corpul despre starea mea de sanatate, iar prima sedinta nu m-a convins ca semnalele pot fi false. Nu neg ca exista posibilitatea insa acum mi-e mai greu sa cred in puterea cuvantului decat in ceea ce simt (durere, disconfort, umflaturi, ameteli, etc). Dar cred ca cel mai curios sunt in privinta solutiilor corective ale comportamentului adictiv.

La inceput am zis ca voi veni doar o data, dar ati observat cu usurinta cum sunt eu de fapt in interior, asa ca am descis sa mai vin de cateva ori.

 

Decizia de a face o programare a fost un task, decizia de a continua este o provocare pentru mine. Dupa prima sedinta am incredere ca voi cunoaste la final o “persoana completa”, vom armoniza imaginea proprie cu imaginea pe care o au cei din jur si cu obiectivul meu pentru mine.

Dupa identificarea problemelor astept cu nerabdare sa lucram impreuna la corectarea lor. Ma simt in siguranta sa recunosc aspecte care stiu ca nu se vor intoarce impotriva mea si nici nu vor fi catalogate drept slabiciuni. Sunt relaxata si astept cu nerabdare ce urmeaza.

[Total: 0    Average: 0/5]
Primul cabinet privat infiintat in orasul Brasov, acum cu peste 10 ani de functionare si 800 de cazuri rezolvate.

Pentru programari :
0755.110.871 sau 0728.110.871
sau click aici pentru programare online

Noutati

Doriti o programare direct de la psiholog ?Apasa aici